cuvintele și faptele

îmi pare interesant și picat să vorbesc despre asta la general, eu cred că poate ieși ceva bun...
OMUL are o dublă aparență- ce face și ce spune, se întîmplă să povestească despre ce a făcut ca să își creeze o imagine în fața auditoriului ori face ceva ca să se vorbească despre asta... dar sunt situații cînd ochii care te înconjoară își fac o părere greșită, cum să înprospătezi acea minte care nu gîndește adevăruri despre tine ci doar își face impresie din ceea ce vede fără a ști că de fapt ești altfel, are rost să comentezi? într-un fel prin cuvinte să însoțești comportamentul tău ca să se înțeleagă că de fapt situația îți întunecă demnitatea și nu tu însuți... ca să lămurim puțin lucrurile vin cu un exemplu banal, o situație cunoscută:

un elev a lipsit ieri de la școală, tot ieri seara a apelat un coleg ca să îi spună ce au de pregătit pentru ore... i s-a dictat, dar la matematică, să zicem, i-a dictat greșit (intenționat sau întîmplător deja nu mai contează), vine a doua zi elevul fără tema la matematică și ca prin minune nici la lecția de matematică precedentă nu se pregăti din motiv că nu a înțeles bine tema...

 profa va asculta și va crede argumentele elevului? sau mai bine nu se argumentează, că oricum n-are rost, urmează să corecteze situația prin temele pregătite din viitor...

poate e un exemplu nu chiar interesant dar am vrut să fie destul de clar ce vreau să spun, părerea creată poate servi drept suspiciu de moment sau schimbată prin acțiunile de mîine, adică dacă îmi pasă ce se crede despre mine azi și nu îmi place, n-are rost să mă apropii de fiecare să argumentez că sînt cu mult mai bună și corectă decît se crede... se merită să am răbdare și să întăresc prin acțiuni imaginea - eu însumi...

caracterul contemplativ e mai mult decît necesar unui OM care se maturizează sau este deja... fiindcă prin expresii și acțiuni copilărești nu arată decît nesiguranță în omul matur, dar încă copil, unui copil.

Vise și realități - femeile și bărbații

Rog să-mi iertați spiritul sarcastic, dar tare mai sunt naive femeile... parcă înțelepte dar pline de naivități. 
Primele flori dăruite de iubit cică sunt simbol al dragostei acelui cuplu, nu m-aș mira ea să scrie și versuri despre asta... 
Ah! Crizantemele noastre... pe cînd el n-avea bani de trandafiri și fiindcă era toamnă, crizantemele erau soluția!
Parcul în care ne-am primblat prima dată, localul în care am stat prima dată, clădirea lîngă care ne-am sărutat prima dată, patul... toate sunt icoane pentru o femeie care iubește, pe cînd el visează la... încă o dată, poate s-a primi și în nici un caz nu visează după primele întîlniri, nici după un an sau doi nu visează el să te vadă mireasa lui... cît de mult nu te-ai închina tu, femeie, la icoanele iubirii tale, el s-a încălzit binișor la pieptul tău și se bucură de ziua de azi. 
Cel mai interesant chiar dacă și se produce marele eveniment - nunta, între acești doi, el niciodată nu-i va spune că n-avea bani de trandafiri, așa și vor rămîne crizantemele astea - icoană în trecutul lor.
Vor mai urma momente, deja în viața de familie, cănd el îi va aduce flori... mare năpastă peste capul lui dacă acele flori vor fi altele decît cele dorite de ea... va urma isterica despre - 
Tu nu mă mai iubești! deși poate acum el abia a realizat că o iubește fiindcă atunci cînd era un puști avea și el un scop hoinar. 


Sunt și femei stranii, de genul - toată viața va mînca plombir cu ciocolată ca să-și amintească cum se primblau îndrăgostiți și trăiește cu acele amintiri dar în prezent îl privește rece și distant, cică așa trebuie să fie o relație între doi maturi... fără copilării și complimente, dar de fapt numai visează ea la un moment romantic... 
Mdaaa... femei și vise, realități și bărbați!

diagnostic

în curînd, datorită tehnologiilor 4G, medicul va putea stabili diagnosticul pacientului. Evrica! adio diagnostic greșit și tratament care usucă maiera, adio business din medicamente - scrise în recetă în ordine, cu interes să nu expire în farmacie, adio foaie de boală falsă, adio natura omului cointeresat de bani, însfîrșit toți vor face armata. Ce bine, ce bine, ce minunat! Bine ar fi să dispună de așa tehnologii fiecare medic de familie, ca orice muritor de rînd să beneficieze de așa confort... pentru care va plăti, evident, statul, din fondul de asigurări a tuturor dar de diagnostic va beneficia, ca de obicei, elita RM însă resturile societății trecuți la metoda bine cunoscută a mituirilor... mă fac medic! acum am și eu șansa... fără să fac studii, nu mai e nevoie să citești cărți groase cu lupe pe măsură... acum totul e simplu, medicul trebuie să fie inteligent, amabil și gata! fiindcă diagnosticul va fi stabilit de computer care nu poate fi mituit, oh! ce bine e ce bine, ce minunat!

Studii

Deși deja am scris titlul mă mai gîndesc să scriu sau să nu - despre ceea ce știm.

Multe universități, mulți studenți prin ele. 

Și dacă e așa solicitat învățămîntul în țara asta, de ce bibliotecile sunt goale? 

Oare există vre-un profesor venit în fața studentului și din motiv că nu mai poate să le îndure pe toate prin cîte trece, să le zică : 

„Măi băieți, duceți-vă acasă căci munca pe care o veți avea după finisarea acestor studii nu vă va hrăni copiii.„

Cuvinte de aur, așa-i? 


Concluzia:


Dacă vrem rezultate în țara asta pentru copii noștri măcar... trebuie să se schimbe ceva urgent... măcar pentru strănepoți un bine în țara asta o fi. 
Cine dacă nu lumea deșteaptă și frumoasă să facă un pas spre schimbare?

E puțin spus Moldova - țara minunilor.

Salut! 
Va scriu de aici... și mii rușine să vă scriu în ce epocă mă aflu, fiindcă ar fi prea puțin spus ca să indic epoca și locul situat pe Glob... Mai bine vă descriu cîte ceva din ce avem aici și acum. Avem o casă a părinților noștri, avem niște studii puse la îndoială, avem prețuri de invidiat, avem tarife care fac o avere a cuiva... AVEM!!! Pentru ce suntem de invidiat? Pentru concediu de maternitate 3ani, mai bine să stea mamele acasă decît să primească salariu, sau decît să dotăm grădinițele... Tssssssssssssss! Despre asta în șoaptă, ne poate aude cineva, e periculos și dureros că încă e periculos să spui ce gîndești. Aș mai scrie dar gîndurile și adevărurile, atîtea puține care vi le-am expus, îmi seacă dorința de a mai răscoli în suflet. 

Salut! Vă scriu de aici!