A fost odată...
...misteriosul început, din poveștile copilăriei noastre, mereu îmi provoacă fiori - asemeni vântului călduț de primăvară...
Ciudat, dar nu mai țin mite când am încetat să mai cred în povești, însă acum realizez - faptul că am abandonat lumea poveștilor m-a lipsit de acel altruism și speranțe - pe care adultul din mine le credea naive...
Zic ”le credeam naive” fiindcă ochii copilului meu mă fac să mai cred în ele și trăind momente de poveste nu le voi părăsi niciodată.
Realitatea e prea sură și doar lăsând povestea să trăiască în casa ta mai poți păstra culorile în ea.
Orice copil visează să trăiască o viață ca-n povești, la fel de colorată și frumoasă însă odată cu scurgerea timpului se uită sau această dorință este intimidată de dorința de a deveni matur.
Orice nu s-ar întâmpla aspirațiile și visele nu trebuiesc abandonate.
Odată ce renunți la vise, povești - pierzi din farmec.
E frumos ca omul să păstreze lumea celor mici în suflet, astfel păstrăm o bunătate deosebită care ne diferențiază de turma pierdută în grijile și problemele vieții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu