FARfuria poporului

avem președinte! în acea zi trăiam o stare de parcă am ieșit dintr-o apă sfîntă... însă zilele au trecut și euforia a trecut, tare vreau să desenez situația din țara noastră printr-un exemplu... o situație din viață!

vine bărbatul beat acasă, deloc vesel, ba din contra, tare supărat cu fruntea încruntată și îi privește pe cei din casă de parcă i-ar datora ceva...
evident moldovanul nostru amețit, bate cu pumnul în masă și cere de mîncare...
sărmana femeie, mai mult palidă și tremurînd în fața lui, îi pune o farfurie bună de zamă și fie ea cît de bună, cît de călduță numai bună de mîncat...
pentru omul amețit tot acră și prea fierbinte va fi fiindcă el are un scop bine definit, exprimat pe fruntea încruntată - să facă scandal!!!



- așa-i  și poporul nostru: amețit de atîția ani de mucegai și sărăcie- ce nu i-ai pune în farfurie tot furie va fi... chiar dacă s-a ALES de dimineață, nu a fost un motiv ca să se renunțe la manifestația de la ora 13.00, fiindcă era deja stabilit- să facă scandal!!!

tot mă mir de mintea moldovanului... cum poate să joace rolul pînă la capăt, fără a fi influențat de binele care i se face... chiar dacă a mîncat și i-a plăcut tarta care i s-a pregătit...

În memoriam Mihai Dolgan (14 martie 1942- 16 martie 2008)

 ... sunt un muzicant-autodidact, om incomod şi artist al poporului fără studii superioare... (Mihai Dolgan)

      atît de modest despre sine poate scrie numai un adevărat om de geniu care aduce fiecare primăvară în sufletul poporului nostru... și chiar dacă nu mai este, muzica lui nu va înceta niciodată, vom îngîna încă multe decenii aceleași acorduri ale formației Noroc. Avem noroc de Noroc, ne încîntă cu acorduri din suflet pentru suflet. Muzica lui Mihai Dolgan răsună peste timpuri, piesele lui fac o istorie și ne rămîne să ne bucurăm, sufletul lui este prezent în fiecare acord...

      Primăvară, primăvară... anume acest anotimp ne-a adus un mare artist și același anotimp ni l-a furat de printre noi... dar va rămîne mereu actual!

cuvintele și faptele

îmi pare interesant și picat să vorbesc despre asta la general, eu cred că poate ieși ceva bun...
OMUL are o dublă aparență- ce face și ce spune, se întîmplă să povestească despre ce a făcut ca să își creeze o imagine în fața auditoriului ori face ceva ca să se vorbească despre asta... dar sunt situații cînd ochii care te înconjoară își fac o părere greșită, cum să înprospătezi acea minte care nu gîndește adevăruri despre tine ci doar își face impresie din ceea ce vede fără a ști că de fapt ești altfel, are rost să comentezi? într-un fel prin cuvinte să însoțești comportamentul tău ca să se înțeleagă că de fapt situația îți întunecă demnitatea și nu tu însuți... ca să lămurim puțin lucrurile vin cu un exemplu banal, o situație cunoscută:

un elev a lipsit ieri de la școală, tot ieri seara a apelat un coleg ca să îi spună ce au de pregătit pentru ore... i s-a dictat, dar la matematică, să zicem, i-a dictat greșit (intenționat sau întîmplător deja nu mai contează), vine a doua zi elevul fără tema la matematică și ca prin minune nici la lecția de matematică precedentă nu se pregăti din motiv că nu a înțeles bine tema...

 profa va asculta și va crede argumentele elevului? sau mai bine nu se argumentează, că oricum n-are rost, urmează să corecteze situația prin temele pregătite din viitor...

poate e un exemplu nu chiar interesant dar am vrut să fie destul de clar ce vreau să spun, părerea creată poate servi drept suspiciu de moment sau schimbată prin acțiunile de mîine, adică dacă îmi pasă ce se crede despre mine azi și nu îmi place, n-are rost să mă apropii de fiecare să argumentez că sînt cu mult mai bună și corectă decît se crede... se merită să am răbdare și să întăresc prin acțiuni imaginea - eu însumi...

caracterul contemplativ e mai mult decît necesar unui OM care se maturizează sau este deja... fiindcă prin expresii și acțiuni copilărești nu arată decît nesiguranță în omul matur, dar încă copil, unui copil.