OMUL are o dublă aparență- ce face și ce spune, se întîmplă să povestească despre ce a făcut ca să își creeze o imagine în fața auditoriului ori face ceva ca să se vorbească despre asta... dar sunt situații cînd ochii care te înconjoară își fac o părere greșită, cum să înprospătezi acea minte care nu gîndește adevăruri despre tine ci doar își face impresie din ceea ce vede fără a ști că de fapt ești altfel, are rost să comentezi? într-un fel prin cuvinte să însoțești comportamentul tău ca să se înțeleagă că de fapt situația îți întunecă demnitatea și nu tu însuți... ca să lămurim puțin lucrurile vin cu un exemplu banal, o situație cunoscută:
un elev a lipsit ieri de la școală, tot ieri seara a apelat un coleg ca să îi spună ce au de pregătit pentru ore... i s-a dictat, dar la matematică, să zicem, i-a dictat greșit (intenționat sau întîmplător deja nu mai contează), vine a doua zi elevul fără tema la matematică și ca prin minune nici la lecția de matematică precedentă nu se pregăti din motiv că nu a înțeles bine tema...
profa va asculta și va crede argumentele elevului? sau mai bine nu se argumentează, că oricum n-are rost, urmează să corecteze situația prin temele pregătite din viitor...
poate e un exemplu nu chiar interesant dar am vrut să fie destul de clar ce vreau să spun, părerea creată poate servi drept suspiciu de moment sau schimbată prin acțiunile de mîine, adică dacă îmi pasă ce se crede despre mine azi și nu îmi place, n-are rost să mă apropii de fiecare să argumentez că sînt cu mult mai bună și corectă decît se crede... se merită să am răbdare și să întăresc prin acțiuni imaginea - eu însumi...
caracterul contemplativ e mai mult decît necesar unui OM care se maturizează sau este deja... fiindcă prin expresii și acțiuni copilărești nu arată decît nesiguranță în omul matur, dar încă copil, unui copil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu